curs valutar
Vineri, 10 Septembrie 2010
  ProCredit Bank BNM
Cumpărare Vânzare
EUR 15.64 15.78 15.7308
USD 12.34 12.42 12.3606
UAH 1.5607
Politica de recrutare şi dezvoltare a personalului

Dvs. aţi decis să candidaţi pentru o funcţie în cadrul ProCredit Bank. Ca si companie internaţională (ProCredit Holding AG in Frankfurt pe Main, Germania, este acţionarul majoritar in 20 de bănci ProCredit) - aşteptăm cererile Dvs. şi dorim să vă facem cunoscute principiile politicii de resurse umane, cat şi vă oferim câteva sugestii pentru un proces de angajare reuşit.

Este important pentru noi să ştim de ce anume doriţi să vă alăturaţi echipei ProCredit. De aceea ne aşteptăm ca Dvs. sa vă informati despre compania noastră şi ne veţi explica motivele pentru care candidati. De regulă acest lucru poate fi făcut prin intermediul unei scrisori de intentie ataşată la CV-ul Dvs. Toată informaţia relevantă despre grupul nostru şi ProCredit Bank în Moldova in special, o puteţi găsi pe prezenta pagina web şi la: www.procredit-holding.com

De asemenea, solicitam din partea Dvs. un CV care trebuie să corespundă modelului, pe care îl puteţi găsi, accesând următorul link.

Noi manifestăm o atitudine foarte serioasă faţă de CV-urile expediate şi aşteptăm acelaşi lucru din partea Dvs. De aceea, vă recomandăm să luaţi in consideraţie indicatiile sus menţionate. CV-urile, care ar putea fi expediate concomitent la mai multe companii şi în care nu se menţionează calificarea candidatului şi motivele acestuia, sunt examinate în ultimul rând.

Înainte de interviul cu reprezentanţii Departamentului Resurse Umane, candidaţii trebuie să susţină în scris un test la matematică şi logică, care durează o oră. Este necesar să susţineţi acest test cu succes ca să treceţi la etapa următoare a procesului de angajare. Aceasta cerinta nu se rasfringe asupra persoanelor care candideaza pentru pozitiile de manageri, iar pentru specialistii cu experienta, sustinerea testului nu va fi prima etapa in procesul de angajare. Modelul testului îl puteţi găsi, accesând următorul link.

Noi facem tot posibilul să prezentăm procesul de angajare şi posibila dezvoltare profesională în cadrul ProCredit într-un mod cât mai transparent. Astfel, acordăm o atenţie deosebită neutralităţii şi obiectivităţii acestui proces. Ca si angajat potenţial al băncii ProCredit, veţi avea posibilitatea să participaţi la diferite programe de stagiere. Susţinerea cu succes a testelor şi participarea la cursuri de specializare sunt necesare pentru avansarea în cadrul companiei noastre internaţionale.

În afară de testul la matematica - 1 pe care trebuie să-l susţineţi în perioada de probă, de asemenea există testul matematica 2 şi testul la contabilitate. Facem tot posibilul să ajutăm angajaţii în pregătirea pentru test, prin intermediul cadrului didactic intern şi materialelor instructive elaborate în cadrul băncii. Pentru funcţiile de conducere este necesară cunoaşterea excelentă a limbii engleze. În acest scop, banca oferă cursuri interne de limba engleză. De asemenea, pentru poziţiile de conducere în cadrul băncii este necesara frecventarea studiilor in cadrul Academiei Regionale ProCredit sau Academia de Management din Fürth, Germania.

Asa cum puteti observa din aceasta scurta prezentare, noi suntem in cautare de angajaţi cu un nivel înalt de motivare, care sunt gata să adere la obiectivele şi scopurile băncii noastre pe un termen îndelungat. Suntem gata să vă susţinem în dezvoltarea profesională şi totodată aşteptăm performanţe înalte din partea Dvs.

ProCreditBank Mail
© ProCredit Bank S.A. Chisinau, Republic of Moldova. Photo by Iurie Foca
Developed by SeradPlus