Anunț referitor la impozitarea dobânzilor achitate în folosul persoanelor fizice rezidente

Stimați clienți,

 

În conformitate cu Legea nr. 257/2020 cu privire la modificarea unor acte normative, articolul 901 din Codul fiscal a fost completat cu alineat (37) potrivit căruia: 

 

Băncile, asociațiile de economii și împrumut, precum și emitenții de valori mobiliare corporative rețin un impozit în mărime de 3% din dobânzile achitate în folosul persoanelor fizice rezidente.

 

Totodată, potrivit prevederilor menționate mai sus, se supun impozitării dobânzile achitate persoanelor fizice rezidente (din depozitele la termen și la vedere (conturi de economii)). Calculul impozitului se va efectua începând cu 1 ianuarie 2021.

 

Astfel, impozitul se reține în momentul achitării dobânzii la cont curent.

 

Exemplu:

Soldul de Depozit - 100 000 MDL;

Termen - 12 luni;

Rata Dobânzii - 4% anual, rata fixă;

Data deschiderii - 20.01.2021;

Data retragerii - 20.01.2022.

 

Valoarea dobânzii pentru 1 lună, calculată va fi:

(100 000 MDL * 4% / 365 zile) * 31 zile = 339,72 MDL

 

Valoarea impozitului aferentă dobânzii pentru 1 lună va fi: 

339,72 * 3% = 10,19 MDL

 

Valoarea dobânzii pentru 1 lună, transferată la cont curent va fi:

339.72 MDL – 10.19 MDL = 329.53 MDL

 

În cazul în care aveți un depozit deschis până la data de 01.01.2021, impozitul se va aplica doar pentru dobânda calculată începând cu 01.01.2021.

 

Pentru informații adăugătoare apelați 0800 000 10 pentru apeluri naționale și +373 (22) 27 07 07 pentru apeluri internaționale.

 

Cu respect,

Echipa ProCredit Bank