Economisiți inteligent banii dvs.!

Cu prilejul lunii economisirilor, banca germană ProCredit Bank a lansat broșura „Fii inteligent cu banii tăi”.

Broșura este dedicată în exclusivitate economiilor, bugetului familiei, conținând exemple utile despre cum ne formăm deprinderile de economisire. Obișnuința de a economisi bani necesită multă disciplină și răbdare, având la bază determinarea de a economisi pentru realizarea scopurilor propuse. 

Broșura în sine vine să explice cele mai simple metode și reguli practice, atunci când elaborăm bugetul familiei. Totodată, vine să explice cum să efectuăm analiza veniturilor și cheltuielilor lunare, ca să putem lua decizii corecte înelaborarea un plan concret si efecient de acțiuni, care să ne ghideze spre realizarea scopurilor.

     

     

“Suntem nespuși de bucuroși să lansăm, în premieră, o broșură dedicată economiilor. Ne-am propus să lansăm broșura „Fii inteligent cu banii tăi” fiind treapta următoare în cultivarea unei culturi a economisirilor. Am pornit de la obiectivul să oferim oamenilor ceva inovativ și într-adevar interesant, dar în același timp să fie util pentru fiecare persoană care va citi broșura și să aducă rezultate concrete pentru cei care urmează sfaturile descrise. Broșura este un ghid practic si interactiv, foarte ușor de înțeles și urmat. În fond broșura face referire la întrebări importante și profunde, îndemnând cititorul să se gândească foarte critic la deprinderile sale de a cheltui bani, și să constientizeze lucrurile concrete care, ulterior, îl vor ajuta să economisească. Noi acordăm o atenție deosebită economiilor, deoarece credem că cheia unei economii prospere, în mare parte se datorează economiilor oamenilor. Un exemplu elocvent este Germania, al cărei economie astăzi este cea mai puternică din Europa, datorită nivelului înalt de economisire în rândul populației” a menționat Natalia Osadcii, Adjunct al Președintelui Comitetului de Conducere, în cadrul evenimentului de lansare a broșurii.

Lansarea broșurii „Fii inteligent cu banii tăi” se înscrie în setul de activități dedicate Zilei Internaționale a Economisirilor, care este marcată de ProCredit Bank, în fiecare an la 31 Octombrie. De la începutul activității sale în Moldova, ProCredit Bank a marchat în fiecare an, în luna octombrie – Luna Economisirilor, dezvoltând campanii și activități de educație financiară în rândul clienților săi.

    

     

“Fii inteligent cu banii tăi” este a doua broșură educativ-informativă lansată de ProCredit Bank în cadrul unei campanii de educație financiară. În 2010 banca a organizat o campania de transparență în parteneriat cu Banca Națională a Moldovei, lansând broșura “Ce trebuie să cunoașteți despre o bancă”, dedicată fiind informării oamenilor despre principiile de bază în sistemul bancar, și despre ce trebuie să cunoască orice persoana atunci când vine la bancă.

 

Banca germană ProCredit Bank. Banca pe care puteţi conta.

*****

ProCredit Bank este o bancă cu 100% capital străin, cu acţionari exclusiv din Germania şi Olanda: ProCredit Holding, Germania (82,05%), KfW, Germania (14,1%) şi DOEN Foundation, Olanda (3,81%). Banca face parte din grupul financiar internaţional ProCredit, care îşi desfăşoară activitatea în 21 de ţări ale lumii în Europa de Est, America Latină precum şi în Germania.

ProCredit Bank este o bancă stabilă, orientată spre dezvoltarea pe termen lung a întreprinderilor mici şi mijlocii. Noi tindem să contribuim la dezvoltarea acestor întreprinderi, investind timp pentru a înţelege cu adevărat necesităţile lor, oferindu-le servicii bancare ajustate la specificul afacerii fiecărui client în parte.

ProCredit Bank oferă o gamă largă de servicii bancare simple şi accesibile. Noi credem că economiile reprezintă garanţia unui viitor stabil. Din acest motiv banca atrage o atenţie deosebită educării şi dezvoltării culturii economisirilor în rândul clienţilor.

ProCredit Bank tinde să stabilească standarde incontestabile cu privire la calitatea serviciilor oferite clienţilor săi în mod transparent şi onest, contribuind astfel la creşterea încrederii populaţiei faţă de activitatea băncilor.

Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa Specialistului Relaţii Publice, Eliza Frunză. Telefon: 022-836-431, e-mail: e.frunza@procreditbank.md

© ProCredit Bank, 31 octombrie 2014. Toate drepturile rezervate